Vestigiile impunatoare ale Ansamblului Palatul Cnejilor se afla la poalele Ceahlaului, in comuna Ceahlau, la 3 km de drum prin satul Schit, in apropierea paraului cu acelasi nume.

Initial schit si manastire, apoi curte boiereasca fortificata, Palatul Cnejilor a fost un loc de desfasurare a atator evenimente, unele din ele fiind consemnate istoric , altele ramanand in legenda sau in folcloristica locala. Ruinele sunt tot ceea ce s-a mai pastrat dintr-un intreg ansamblu arhitectural pe care localnicii il mai numesc si astazi Palatul Cnejilor.

Se pare ca schitul prima constructie a complexului Palatul cnejilor dateaza din sec al XIII-lea fiind construit de catre anahoretul Silvestru.

In vremea lui Ieremia Movila se fac unele danii Schitului Silvestru numit mai tarziu Manastirea Pionul si in cele din urma Schitul Hangu, usor de confundat cu Manastirea Hangu de la Buhalnita. Domnitorul Vasile Lupu inzestreaza schitul sec al XVIII-lea cu mosii intinse. Aflandu-se pe mosia Hangu a boierilor Cantacuzini, Manastirea Pionul intra in conflict cu acestia , dand nastere la un lant neintrerupt de procese si incalcari. Stefan Tomsa in 1612 si apoi Moise Movila in 1631 emit noi documente de intarire in favoarea acestui Manastirii Pionul, astfel ca in 1639 Gheorghe Hatmanul, fratele lui Vasile Lupu, ridica biserica de zid pe locul vechiului schit.

In 1676, Antonie Ruset Voda, ginerele lui Gheorghe Hatmanul inconjura ctitoria cu un zid trainic pe care vistiernicul Toderascu il intregeste in acelasi an cu un turn in coltul nord-estic. Ridicandu-se in acelasi timp si impotriva Manastirii Hangu de la Buhalnita, boierii Cantacuzini au incercat sa isi intinda stapanirea in intreaga zona.

Procesele au continuat si dupa 1791 cand Matei Cantacuzino a plecat in Rusia cu intreaga familie obtinand titlul de cneaz si inalte distinctii imperiale. Reveniti in tara, cneazul Gheorghe Cantacuzino si ceilalti fii ai lui Matei intensifica atacurile juridice indreptate impotriva Manastirii Pionul si in ciuda eforturilor Mitropolitului Veniamin Costache, aceasta isi pierde cea mai mare parte din proprietati iar in 1840 calugarii sunt nevoiti sa se mute la Schitisor, la aproximativ 2 km nord-vest de ctitoria lui Gheorghe Hatmanul.

Cnejii Cantacuzini transforma astfel biserica intarita din Schit intr-o redutabila curte boiereasca fortificata, modificand chiliile, construind noi anexe si intarind zidul.

La invitatia lui Gheorghe Cantacuzino la Palatul Cnejilor a poposit Wilhelm von Kotzebue, diplomat, scriitor si publicist german, sotul Aspaziei, sora Cantacuzinilor, Vasile Alecsandri, Alexandre Dumas - tatal si multe alte personalitati ale vremii. Zidul de incinta s-a construit din piatra de rau legata cu mortar. Doua turnuri rotunde cu dimensiuni diferite strajuiesc impunatoare colturile intrarii iar un al trilea turn construit ulterior, se ridica in coltul de nord-vest. Linia continua a beciurilor si constructiilor de suprafata de pe latura vestica se intrerupe acolo unde ar fi putut fi al patrulea turn de colt.

Se presupune ca ca boierii Cantacuzini au nu au avut mijloace si timp pentru realizarea celui de-al patrulea turn. Turnul-clopotnita cu doua etaje este alipit la nord si prevazut cu deschideri crenelate care vizeaza poarta mare a incintei si zidurile laterale ale acesteia. Intrarea principala este situata pe latura nordica, sub turnul-clopotnita. Pridvorul ingust cu doua ferestre laterale asigura accesul in pronaosul acoperit cu o calota sferica sprijinita pe patru arce.

Intrarea in arcada a naosului este strajuita din a doua jumatate a secolului al XIX-lea de doua icoane mari, Iisus Hristos si Fecioara cu Pruncul. Absidele laterale, semicilindrice si cu acoperamant in sfert de sfera, au cate o fereastra in ax iar catapeteasma din lemn de tei aurit, de data recenta este lucrata in stil baroc si montata pe doua barne de brad incastrate in peretii laterali ai altarului.
Cu mici exceptii biserica pastreaza in prezent forma sa originara desi a fost reparata in 1820, incendiata in 1821 si refacuta doi ani mai tarziu. Restaurarile incepute in 1988 s-au soldat cu distrugerea elementelor decorative ale fatadei, respectiv cornisa si braurile de caramida care purtau urme de fresca.

Incercand sa cultive un fast nobiliar asemanator celui pe care-l cunoscusera la Sankt Petersburg, Cantacuzinii au cheltuit peste puteri si au contractat numeroase datorii care i-au dus la ruina astfel incat perioada de stralucire a palatului Cantacuzin de la Schit a fost de scurta durata. In 1852, Cantacuzinii pierd mosia Hangu, care este scoasa la licitatie si cumparata de Smaranda Sturza. Cei trei frati Cantacuzini se inchid intre zidurile palatului, cedandu-l apoi noilor stapani dupa o lunga rezistenta.