Manastirea Bistrita este situata in comuna Viisoara, azi comuna Alexandru cel Bun, la 8 km de orasul Piatra-Neamt si este una dintre cele mai vechi, mai frumose si mai vizitate ctitorii voievodale.

Ctitorita cel mai probabil in timpul domniei lui Petru I Musat, la sfarsitul secolului XIV, cand s-a ridicat aici o modesta bisericuta de lemn, prin osteneala ieromonahului Pafnutie. In 1402, in locul acesteia, Alexandru cel Bun a inaltat o frumoasa biserica de piatra, de peste 30 m lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, pentru a-i fi loc de vesnica odihna, lui si familiei sale.

Alexandru cel Bun ridica Manastirea Bistrita la acelasi rang cu Manastirea Neamt, stabilind o conducere comuna a acestor doua asezaminte in persoana preotului chir Domentian. De-a lungul timpului, ctitorul daruieste Manastirii Bistrita numeroase sate si mosii, asigurandu-i si alte surse de venituri: butii de vin, “coloane de grau”, postavuri de Cehia si vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau, sporind puterea economica a manastirii.

La 1 ianuarie 1432 Alexandru cel Bun s-a stins, incheind astfel o domnie lunga si rodnica pusa in slujba statului feudal din acea vreme.

Biserica actuala a fost zidita de Alexandru Lapusneanu, dupa cum rezulta din inscriptia fixata in peretele sudic sub stema Moldovei. Ctitorie a boierilor Craiovesti din jurul anului 1490, prima atestare documentara a manastirii a fost pastrata in „Hrisovul de danie” datat 16 martie 1494 apartinand lui Vlad Voda Calugarul. Din 1497 marele ban Barbu Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul (780-842).

La sfarsit de veac, in 1498, Stefan cel Mare si-a inscris si el numele printre ctitorii de la Bistrita ridicand o frumosa si impunatoare clopotnita cu paraclis, dupa cum rezulta si din inscriptia votiva incastrata in peretele sudic al constructiei. In 1509, Manastirea Bistrita a fost puternic avariata de expeditia condusa de Mihnea cel Rau dupa inlaturarea caruia, banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface intre 1515-1519.

Pictura a fost atribuita mesterilor zugravi Dumitru, Chirtop si Dobromir. Din ctitoria Craiovestilor astazi se mai pastreaza bisericuta Bolnitei (1520-1521). Sirul marilor ctitorii voievodale de la Bistrita a continuat cu Petru Rares care, in 1538, a trebuit sa paraseasca tara invadata de ienicerii lui Soliman Magnificul. Abandonat de boieri si lipsit de speranta, Petru Rares, fiul lui Stefan cel Mare a gasit adapost la Bistrita, in drumul sau catre Ciceul transilvan.

La intoarcerea lui, Petru Rares contribuie la refacerea bisericii mari. In perioada 1541-1546 ajuta la construirea zidului de incinta si a turnului de la intrare. In 1710 vornicul Serban Cantacuzino adauga un pridvor deschis, de zidarie pe stalpi de piatra, zugravit in stil brancovenesc de Iosif ieromonahul si Harinte.

In complexul monahal de la Bistrita s-a instalat prima tiparnita din Tara Romaneasca, a ieromonahului Macarie si o legatorie de carti bisericesti. Dupa unii cercetatori aici s-a tiparit in 1508 Liturghierul slavon al calugarului Macarie, prima carte tiparita pe pamant romanesc.

La Manastirea Bistrita s-au scris si doua dintre lucrarile fundamentale ale literaturii noastre vechi, datorita carora au ajuns pana la noi, date, fapte si nume de oameni care s-au inscris in istoria tarii de la “descalecat” incoace: Pomelnicul inceput In 1407 si completat pana in secolul al XIX-lea si Letopisetul care se refera la perioada 1359-1506, fiind apoi continuat la Manastirea Putna.

In anul 1683 domnitorul Constantin Brancoveanu ajuta la repararea intregului complex monahal si daruieste manastirii un policandrul ornat cu oua de strut, lucrat la Viena, obiecte de cult, carti liturgice si clopotul mare care cantareste 800 kg. In 1838 un puternic cutremur a afectat intreaga constructie, restaurata apoi timp de 10 ani, incepand cu 1846 in timpul domnitorului Gheorghe Bibescu si terminand la 15 august 1855 in timpul domnitorului Stirbei Voda, cand i s-a dat bisericii hramul Adormirii Maicii Domnului.

Pictura noii biserici construita in stil neogotic, pictura realista monumentala, a fost executata de Gheorghe Tattarescu in 1850. Dupa 1877 au functionat in manastire diferite asezaminte monahale. In 1948 a fost transformata prin hotararea Sfantului Sinod in manastire cu obste de maici care a fost desfiintata apoi prin decretul 410/1959.

Cladirea manastirii are forma cvasipatrata, fiind protejata de ziduri puternice de piatra cu o inaltime initiala de aproximativ 4 m, prevazute cu metereze si drum de straja ce se desfasoara pe toata lungimea lor. In naos se pastreaza icoana facatoare de minuni a Sfintei Ana, creatie a artei bizantine cu o mare valoare istorica, artistica si spirituala care este considerata dar al Imparatului Manuel II Paleologul (1391-1425) si al sotiei sale Ana pentru Alexandru cel Bun si Doamnei Ana in 1407, in semn de recunostinta pentru buna primire de care se bucurase fiul lor Andronic in timpul vizitei efectuate de acesta in Moldova.

Sfanta icoana a fost purtata prin satele Moldovei in timpul foametei din 1947 iar din 1853, aceasta icoana impreuna cu cea a Sfantului Gheorghe, protectorul Moldovei, care se afla in spatele ei, au fost asezate intr-o noua strana de lemn sculptat si aurit, fiind apoi impodobite cu ferecatura si candele de argint.

In atelierul care a fiintat probabil la Manastirea Bistrita inca din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, s-au lucrat in fir de aur si argint mai multe broderii si vesminte bisericesti de o mare valoare artistica si istorica.

Dupa 1984 sub indrumarea Prea Sfintitului Gherasim s-a organizat aici un centru de conservare si restaurare a bunurilor de patrimoniu: icoane si carti iar din 2003 s-a deschis in incinta manastirii Bistrita si un Muzeu al tiparului si cartii bisericesti valcene.