Asezata intr-o minunat cadru natural la poalele Muntelui Vasan, pe soseaua ce leaga orasul Targu Neamt de comuna Pipirig, la 22 km de Targu Neamt, pe valea paraului Secu, Manastirea Secu, una dintre cele mai cunoascute si vizitate asezaminte monahale din judetul Neamt.

Manastirea Secu are aspectul unei fortarete, fiind inconjurata de ziduri impunatoare ce se imbina la colturi cu puternice turnuri de aparare. Construrea bisericutei de lemn cu hramul “Nasterii Sf. Ioan Botezatorul” de catre un grup de sihastri condus de Zosim sau Zosima in anii 1420-1450, a ramas consemnata Pomelnicul Mare al manastirii. Mai tarziu, in anul 1530, Petru Rares a ctitorit la Secu, pe locul actualului cimitir, biserica voievodala inconjurata mai apoi cu zid de catre fiii acestuia si Elena Doamna.

Pisania originala de la biserica construita de Voievodul Petru Rares care arata inceputurile Manastirii Secu s-a deteriorat in timp dar este amintita de Episcopul Melchisedec Stefanescu ca fiind existenta pe zidul clopotnitei din manastire pana in 1910. Schitul lui Zosima a primit danii de la voievozii din acele vremuri: Alexandru Lapusneanu (1552-1561 si 1564-1568), Petru Schiopu (1574-1579 si 1581-1591) si Aron Tiranul (1591-1595), astfel incat pana spre sfarsitul veacului al XVIlea, Schitul cunoaste o dezvoltare deosebita, mai ales din punct de vedere economic.

In secolul al XVII-lea, Nestor Ureche, vornicul Tarii de Jos, tatal cronicarului Grigore Ureche, impreuna cu sotia sa Mitrofana, ctitoresc manastirea de piatra, cu hramul „Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul”, manastire in forma de cetate dreptunghiulara, cu biserica mare in mijlocul zidurilor. Nestor Ureche, boier bogat al Moldovei sub domnia lui Ieremia Movila a inzestrat aceasta ctitorie cu odoare, carti si mosii, asa cum erau inzestrate toate manastirile domnesti in vremea voievodului Ieremia Movila.

Pisania originara aflata in zidul sudic al bisericii arata ca lucrarile au tinut 4 luni, ceea ce reprezenta un record pentru acele vremuri. Dupa plecarea lui Paisie Velicicovschi la Manastirea Neamt in 1779, Manastirea Secu isi pierde autonomia canonica, aparand in documentele vremii sub denumirea de Manastirea Neamt-Secu.

Dupa greaua incercare din 1691 cand si la Manastirea Secu se stabilesc vremelnic ostenii regelui polon Ian Sobieski si dupa pierderile suferite in tot secolul al XVIII-lea cu prilejul incursiunilor cetelor pradalnice de tatari, poloni si austrieci, a urmat o alta grea incercare pe la mijlocul lunii august 1821 cand cetele eteriste insumand intre 380 si 500 de oameni sub comanda lui Iordache Olimpiotul si a lui Farmache urmarite de oastea otomana s-au adapostit in Manastirea Secu.

Manastirea Secu a fost supusa la un adevarat asediu timp de 14 zile, suferind mari pierderi. Incensiul declansat in interiorul manastirii i-au obligat pe eteristi sa intre in tratative cu otomanii. Amagiti de promisiunile lui Salih Pasa, eteristii s-au predat fiind apoi macelariti impreuna cu monahii si toti cei care se adapostisera aici in afara de capitanul Farmache si 14 oameni ai sai care au fost crutati pentru a fi dusi la Istambul, unde au fost apoi decapitati. Anii care au urmat anului 1821 au fost ani grei.

S-au reparat cu greu zidurile incintei si s-au refacut chiliile cu Paraclisul “Sf. Nicolae”, in 1832 s-a reconstruit Biserica “Nasterea Sf. Ioan Botezatorul” din cimitirul manastirii iar in 1850 s-au incheiat lucrarile de restaurare la ctitoria lui Nestor Ureche, aceasta fiind lungita, zugravita in interior si impodobita cu o noua catapeteasma.

Pana la sfarsitul veacului trecut, Manastirea Secu continua sa se afle intr-o situatie precara revenirea ei fiind ingreunata de subordonarea canonica fata de Manastirea Neamt, fapt care il determina pe Mitropolitul Pimen Georgescu sa actioneze la separarea celor doua manastiri in 1910, cand s-a procedat la impartirea terenurilor ca apoi in 1919 sa se intocmeasca bugete dinstincte pentru cele doua manastiri.

Arhitectura bisericii atat prin sistemul de boltire si de sprijinire a turlelor cat si prin cupolele sprijinite direct pe arcurile naosului si pronaosului inspira influente ale stilului muntenesc. Pictura initiala, executata in anul 1602 de mesteri al caror nume nu sa pastrat, in stilul frescelor bizantine sa pastrat, in cateva registre, atat in interior, deasupra usii dintre pronaos si naos cat si la mormintele ctitoricesti.

Pictura actuala a fost executata in ulei, intre anii 1849-1850, de pictorul Costache Lifsicar si ucenicii sai si de zugravul Tudorache Ionescu, in stilul specific Renasterii cu influente slavobizantine.
Manastirea Secu este inconjurata cu un puternic zid de piatra, care depaseste, in unele locuri, grosimea de 3 m si inaltimea de 9 m, avand turnuri la colturi si inchizand o incinta de forma aproximativ dreptunghiulara.

Desi Manastirea Secu a avut mult de suferit de-a lungul timpului si-a pastrat pana astazi cea mai mare parte din odoare si obiectele de cult. Se pot admira catapeteasma, deosebit de frumoasa executata de catre Nifon Udrea Trotusanu la 1740 iar in pronaos o racla frumos sculptata, din lemn de tei, continand o cruce in care se gaseste o bucata de lemn din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos, chivotul in care sa pastrat un fragment din piciorul Sfantului Ioan Botezatorul si particele din moastele Sfantului Apostol Andrei, ale Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, ale Sfantului Marelui Mucenic si Tamaduitor Pantelimon, ale Sfantului Mucenic Artemie, ale Sfantului Sfintit Mucenic Haralambie, ale Sfantului Ierarh Ioan Gura de Aur, ale Sfintilor Mucenici ucisi in Muntele Sinai, Rait si in Ierusalim, ale Sfantului Apostol Filip, ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, ale Sfantului Arhidiacon Stefan, ale Sfintei Mare Mucenite Marina, ale Sfantului Grigorie Decapolitul.

Colectia muzeala a Manastirii Secu detine si astazi obiecte liturgice, icoane vechi si broderii de o inestimabila valoare, crucii imbracate in argint si care dateaza din 1582, a celor doua cadelnite de argint aurit si alte obiecte donate de ctitori la inceputul secolului al XVII-lea.